Un miliardar, dispărut într-un submarin, în drum spre Titanic. Misiune de salvare fără precedent, la cea mai mare adâncime a apei. Foto
Un miliardar britanic a dispărut alături de alte patru persoane într-un submarin ce urma să se apropie de epava Titanicului. A început o misiune de salvare fără precedent, la cea mai mare adâncime a apei la care a fost operată o astfel de intervenție până acum.
Cine este miliardarul aflat în submarin. Cât a plătit pentru excursia către Titanic
Centrul comun de coordonare a operațiunilor de salvare din Halifax, Noua Scoție, a declarat că submarinul „Titan” OceanGate Expeditions, care transporta cinci pasageri, printre care se numără miliardarul britanic Hamish Harding, a dispărut duminică, în jurul orei 21.13, la aproximativ 700 de kilometri sud de St. John’s, Newfoundland.
Echipajul submarinului este format din cinci persoane, printre care se mai numără Stockton Rush, directorul executiv al OceanGate și exploratorul francez PH Nargeolet. Excursia a costat 250.000 de dolari de persoană.
Hamish Harding, în vârstă de aproape 59 de ani, este un om de afaceri, pilot și explorator britanic stabilit în Emiratele Arabe Unite. Este fondatorul Action Group și președinte al Action Aviation, o companie internațională cu sediul în Dubai.
Adâncimea apei la care trebuie să ajungă echipajul de salvare
Submarinul a dispărut la peste 3.800 de metri sub Oceanul Atlantic, cu aproximativ 70 de ore de oxigen rămas pentru pasageri. Dacă va reuși, această misiune, ce implică un vehicul operat de la distanță, va depăși cu peste 3.300 de metri cea mai mare misiune de salvare submarină reușită din istorie.
Atunci, inginerii britanici Roger Mallinson și Roger Chapman au supraviețuit cu submersibilul Pisces III, care a rămas blocat pe fundul mării la o adâncime de 480 de metri în largul Irlandei, în anul 1973.
Într-o conferință de presă organizată luni, Paza de Coastă a Statelor Unite ale Americii a refuzat să comenteze dacă vreo navă cu echipaj uman este capabilă să ajungă la acea adâncime, dar a confirmat că asistența subacvatică este pe drum, conform Daily Mail.
Cum se desfășoară misiunea de salvare
David Concannon, un consilier al OceanGate care de fapt plănuia să participe la expediție, a declarat că oficialii lucrează pentru a trimite la fața locului cât mai curând posibil un vehicul operat de la distanță (ROV) care poate ajunge la o adâncime de 6.000 de metri.
ROV-urile sunt roboți care funcționează sub apă în numele unui echipaj aflat la suprafață. Aceștia sunt dotați cu propulsoare acvatice, camere și lumini și pot avea, de asemenea, manipulatori mecanici, sonar și magnetometre.
Cele mai multe ROV-uri de mare capacitate sunt adecvate pentru adâncimi de 20.000 de picioare și sunt folosite mai ales de militari și oameni de știință.
Echipajul submarinului a pornit către epava navei Titanic duminică în jurul orei 4 dimineața, dar a pierdut comunicarea cu nava-mamă doar o oră și 45 de minute mai târziu. Potrivit site-ului OceanGate, submarinul poate rezista până la 96 de ore sub apă cu cinci persoane care consumă oxigen.